Scurt istoric al învățământului românesc

 

   Evoluția istorică a sistemelor de învățământ a urmărit îndeaproape evoluția sistemului politic și administrativ al formațiunilor statale de pe actualul teritoriu al României, motiv pentru care o vom prezenta în paralel cu liniile de formare a statului român.

Prima perioadă, cea medievală, este caracterizată printr-un interes scăzut al elitei conducătoare, boierești și ecleziastice, de a dezvolta instituții de învățământ de calitate și durabile, ignorând instituiriea școlilor și academiilor pentru educarea tineretului țării. În toată această perioadă, populația formațiunilor statale românești a fost practic analfabetă în cvasi-totalitatea ei. 

    Începutul procesului de formare a statului român modern după Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a dus și la inițierea procesului de construcție a unor sisteme educaționale și de învățământ naționale, proces care s-a desfășurat pe toată perioada secolului XIX. Astfel au apărut diferitele tipuri de instituții de invățământ (școli elementare, gimnazii, colegii, etc.) și o serie de legi de organizare și funcționare a acestui sistem (Regulamentul Organic, legea lui Cuza, legile lui Spiru Haret etc.). Învățământul în această perioadă poate fi considerat „elitist” deoarece accederea în formele sale superioare și chiar în cele de bază presupunea o anumită stare materială, pe care cea mai mare parte a populației nu o avea, spirit reverberat de votul cenzitar impus la acea vreme.

   În perioada interbelică principala provocare a constituit-o integrarea diferitelor sisteme educaționale, ca urmare a   realizării statului național unitar român. Sistemul de învățământ atinge un nivel de maturitate, integrarându-se un număr semnificativ din populația țării într-o formă organizată de învățământ. Învățământul primar devine obligatoriu și gratuit pentru toți cetățenii, dar analfabetismul încă afecta o proporție semnificativă a populației.

    Odată cu instaurarea regimului comunist, sistemul educațional liberal a fost înlocuit cu un sistem de tip sovietic, bazat pe ideologie și îndoctrinarea de masă. În condițiile „deschiderii” din perioada 1965-1975 sistemul de învățământ românesc a fost reformat printr-o serie de măsuri vizând renunțarea la ideologizarea excesivă, recuperarea unor tradiții naționale, studiul limbilor străine și al științelor exacte, conectarea la evoluțiile din Occident etc. S-a reușit astfel eliminarea practic a analfabetismului concomitent cu obligativitatea și gratuitatea învățământului până la nivel liceal sau profesional.