Evoluția recentă a învățământului românesc

 

    Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. Între anii 1989 și 2012, ministerul educației a fost schimbat de 19 ori, fiecare în parte propunând o reformă, însă numeroasele viziuni diferite au creat doar confuzie. Acest fenomen a apărut ca o necesitate de a ameliora starea învăţământului aflat în impas față de învăţământul din ţările europene dezvoltate, însă progresul este greu de realizat, ca rezultat al lipsei fondurilor, ponderea în PIB a educației fiind doar 3.6% spre deosebire de media de 5% din Europa.

     Cu toate acestea, sistemul de învățământ a reușit să recupereze secole de stagnare, efortul depus pentru recuperarea sutelor de ani de rămânere în urmă a învățământului românesc fiind extraordinar. Reușita școlii românești de a ajunge în mare măsură la nivelul educației din Occident se datorează mai multor factori, pe care îi vom prezenta mai jos.

    Marii reformatori ai învăţământului românesc au fost: Spiru Haret, Ministru al Învăţământului în trei mandate, între anii: 1877-1910, precum şi doctorul Constantin Angelescu, Ministru al Învăţământului între anii 1924-1932. Primul dintre aceştia a elaborat în anii 1898-1899 legile învăţământului, prin care se acorda învăţătorilor şi profesorilor de toate gradele un statut deosebit şi răspundere pe măsură. Conform concepţiei lui Spiru Haret, învăţământul reprezenta un instrument fundamental pentru formarea, educarea şi progresul naţiunii. De asemenea, Dr. Angelescu are un merit deosebit în lărgirea învăţământului, prin construirea a aproximativ 7000 de şcoli, în special în mediul rural.

    Această evoluție remarcabilă se datorează în parte și somităților ce au contribuit la consolidarea învățământului românesc și la fixarea identității unei națiuni în care să se poată dezvolta acest sistem, precum remarcabilii filozofi și/sau logicieni, Titu Maiorescu (1843-1917 ), Lucian Blaga (1895-1961),Vasile Băncilă (1897-1979), profesorii de talie internațională Gh. Ţiţeica (1873-1939), Traian Lalescu (1882-1929), Simion Sanielevici (1870-1963), Simion Stoilov ( 1887-1960), și alte mari personalităţi didactice, ştiinţifice şi culturale ce au reușit să accelereze procesul de dezvoltare a învățământului românesc, ridicând la nivel european școlile din anii ’30-’40 ai secolului X, conferind o direcție progresului societății române și introducând elemente occidentale de cultură și civilizație, totul în decursul a mai puțin de un secol.

     Cu toate acestea, nu au putut fi acoperite toate lipsurile educației în România, drept dovadă fiind analfabetismul care cuprindea aproximativ 25% din populaţie (redus drastic mai târziu, spre sfârșitul secolului XX), cât și problemele existente în ziua de azi.