Învățământul superior

​

   În orice țară învățământul superior este momentul adevărului pentru întreaga societate. Cu multe presiuni din partea evoluției tehnice, o deficiență în proiectarea învățămâtului superior este foarte costisitoare pentru o țară. Din păcate, acesta este și cazul României, sistemul de învățământ are încă multe lacune, în contrast cu sistemele de educație bine stabilite din SUA, Canada sau țările din Europa de Vest.

   Primele universități moderne din România sunt: Universitatea din Iași (1860), Universitatea din București (1864) și Universitatea din Cluj (1919).

   În România, după 1990, universitățile au fost primul tip de instituții în care au început reformele de democratizare a educației. Au obținut autonomie, un obiectiv imposibil în timpul regimului comunist. Studenții au fost o categorie socială foarte activă care a participat la protestele sociale din anii 1956, 1968 și 1989. După 1990, au organizat o campanie foarte radicală pentru îndepărtarea politicienilor comuniști. Mișcarea de stradă a început atunci când, în Piața Universitații din București, acești studenți au proclamat o "zonă liberă de comuniști", au instalat corturi în jurul zonei și au protestat peste 40 de zile solicitând ca funcționarii comuniștii să fie eliberați din funcțiile publice. În plus, ei au cerut autonomia mass-mediei.

  Cu toate acestea, mișcarea studenților români a fost un model pentru țările vecine. De exemplu, studenții bulgari a făcut o alianță cu Uniunea sindicatele și au protestat printr-un maraton de demonstrații și greve. Diferența în acest caz a fost faptul că uniunea sindicatele a fost un puternic aliat al studenților. De asemenea, manifestațiile lor au fost mai puțin radicale, dar mult mai puternice si realiste. În acest caz, ei au reușit să respingă unii lideri comunisti. În Ucraina, mișcările sociale de la sfârșitul anului 2004 față de fraudele electorale au avut aceeași structură. Universitățile au deplină autonomie, în contrast cu segmentul pre-universitar. Fiecare universitate are libertatea de a decide absolut tot, de la administrarea lor la organizarea de cursuri. Mai mult, multe universități oferă această autonomie pentru fiecare departament. Astfel, există diferențe uriașe între universități și chiar între facultăți individuale în interiorul unei universități.

  În anul 2009, în România existau aproximativ un milion de studenți. Dintre aceștia, 300.000 erau studenți la Universitatea Spiru Haret.